Rezumarea primului mesaj :

Radu Stanca - Numai noaptea

Numai noaptea vino, cand tacerea
Se loveste tainic de feresti,
Cand ma-nchid ursuz in incaperea
Unde stau si-astept sa te ivesti.

Ca un fur ce vrea sa-mi intre-n casa,
Dar s-a prins in curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, cand se lasa
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturand in urma ta esarfe
Negurile toate de pe lac,
Fa sa inceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreaga nu mai tac!

Si la umbra lunii blestemata
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca sa fii si mai neasteptata
Decat ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cat aceste nopti ce ma-mpietresc.
Daca vii, batand usor din palme,
Numai noaptea vino, cand primesc!

Numai noaptea, cand e luna plina
Si pe stanca neagra, langa-un trunchi,
Presimtindu-si pantecul, virgina,
Caprioare cad in genunchi,

Cand se umple cerul cu soapte
Pline de mister si prevestiri,
Numai noaptea vino, cand e noapte,
Si Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sarutarea noptii pe obraz.
Locuiesc la ultima rascruce!
Cheia-i langa poarta pe zaplaz!

Dezamăgire ...Gabriela Cosovan

Regret că am lăsat să-mi ningă umbra
Cu șoapte dulci și zâmbete viclene,
Cu mângâieri și sărutări mieroase
Când somnul m-a cuprins alene.
Am hoinărit printre steluțe roșii
De sângele durerii colorate
Când tu pumnalul răutății tale
Mi l-ai înfipt în oasele trădate.
Trupul îmi plânge cu durere surdă ,
Își cheamă viața înapoi
Când tu nu existai ca vuiet
Care să-mprăștie-ai mei nori.
Erau pufoși și calzi de fericire
Mi i-ai umplut de grea dezamăgire.

Un tren lung ne pare viața...

Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerabdare înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!...
Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!...


Autor: Traian Dorz

EU NU TE AM...

Eu nu-te am... dar... nu te merit?
Nu te mai văd, dar... te mai simt,
... Şi sunt, mâhnit, parcă-am murit,
Prefer să fiu, decât să mint.

Eu nu te am, dar tu, eşti vie?
Să mă priveşti aşa de sus?
Să-mi spui că datorită mie...
O stea târzie a apus?

Eu nu te am, te are... cine?
Vreun Făt-Frumos, sau poate prinţ?
Să te privească, aşa, oricine?
Şi apoi, să poţi, să mă, mai minţi?

Eu nu te-am, te are, cerul...
Da... parcă, nu eşti nici a lui,
Împarţi cu mine doar misterul,
Eu cred că... eşti, a nimănui.

Stai dreaptă, mândră şi priveşti,
Cum mă frământ, cum nu mai dorm,
Tu liniştită... nu ai somn,
O stea frumoasă, asta eşti.

Cătălin Ciorbă

Ca o risipă

Suavul demodat


Iubito mai cred,
în a vocalei transparenţă
De-aceea când vin
Vin îmbarcat în diligenţă

De-aceea pipa mea arzând
E-un demodat crâmpei de nai
Şi când mă plimb pe la oraş
Salut tramvaiele cu cai

Bastonul meu este pictat
Iubito cu aripi de fluturi
De-aceea nu te sfătuiesc
Covoarele cu el să scuturi

Sub fracul imperfect şi lung
Iubito n-ai de ce te teme
Port noaptea un fantastic rug
Şi un buchet de anateme

Jobenul are bord pictat
De-un muribund din Montparnasse
Si e un fel de testament
De-aceea nu pot să ti-l las

Cam dandy sunt, cam fistichiu
Cam filfizon de trei parale
Dar eu am învăţat să zboare
Aripa mâinii dumitale

-Lucian Avramescu

Pierduţi in paradis

de Constantin Tomescu


Culege-mă din picături de stele
Atinge-mă, sărută-mă cu ele
Şi risipeşte-mă sub ultimele ploi
Invaţă-mă să le impart la doi.

Ia-mi trupul in visări cu tine
Respiră-mă cu gândurile pline
Priveşte-mă cu palmele deschise
Adună-mă din mângâieri promise.

Şi fii a mea cât ţine orizontul
De parcă, cerul ne-ar permite totul
De parcă am putea pluti mereu,
Şi nici un drum vreodată n-ar fi greu.

Cunoaşte-mi, fiecare dor
Arată-mi despre tine orice zbor
Pe urmă, strânge-mă aproape...
Şi povesteşte-mi-le iar pe toate.

Şi uită toată astă lume,
Dă-mi mana ta, cunună-te cu mine
Şi vom trăi etern in vis...
Doar, tu şi eu, pierduţi in paradis...

Mai stii
M. Dinescu

Mai stii... cum te strigam pe atunci
Icoana cu picioare lungi
Veneai pe rau sau rau erai
Curgeai in mine pana-n rai
Cu limba preschimbata-n bici
Vanai pe coapse iepuri mici
Aveai un zambet cam mieriu
Erai mireasma, eram viu.


Dar of! of! of! desis de ochi
Acum de mine trag 3 popi
Carnea miroase de pe-acum
A scandurica de salcam
Pe cand orzeste muschi di cai
Mie tarana-mi spune: Hai!
Mie ulcica-mi spune blid
Dragoaste... rostogolit

Decembre - George Bacovia

Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

Dorul calator - Tudor Gheorghe


Mi-a fugit dorul de-acasă, dorul
Cat a fost vremea frumoasă, dorul
și-a fugit cam dezbracat
L-a prins vremea rea plecat
și mi-e teama c-a-nghetat, dorul..

Dar s-a-ntors la săptămana, dorul
Cu trei flori de gheață-n mâna, dorul
Jumatate nins cu nea, jumatate viorea
Parca leganat de-o stea, dorul...
http://Versuri.ro/w/kiedj

Partea jumatate ninsa, dorul
S-a topit de steaua-ncinsa, dorul
Si din dorul calator a ramas doar dorul dor
Numai lacrima si zbor, dorul...

Mi-a fugit dorul de-acasa, dorul
Cat a fost vremea frumoasa, dorul
Si-a fugit cam dezbracat
L-a prins vremea rea plecat
Si mi-e teama c-a-nghetat, dorul..

Si bineinteles ca pe muzica suna altfel, the best

Al meu aTU
Mihai Gavrilescu

Uneori sunt obligat să ordonez oamenii din viaţa mea
Şi fiindcă nu ştiu prea multă aritmetică
Şi nici a cântări oamenii sau a-i analiza prin vreo eprubetă
Aleg să îi ordonez în ordine alfabetică.

Nu ştiu însă cum să fac căci Tu ai apărea la litera T
undeva pe poziţia a cinsprezecea
Şi astfel nu ai mai fi prima din viaţa mea.

Aş fi putut să îţi vorbesc cu Dumneavoastră
ca să apari măcar la litera D, pe poziţia trei
dar ar însemna să mă întorc la începutul nostru
când nu aveam curaj să ne vorbim la pertu.
Şi nu vreau asta nici eu şi ştiu că nici tu nu vrei.

Aşa că am ales să te redenumesc
De azi nu vei mai fi Tu
ca să fii prima din viaţa mea
Te voi numi de azi: aTu.

Ca un fum de tigara, sufletul


Am sa-ti spun buna seara si-am sa plec undeva
Unde nu e nimic, numai scrum, numai zat,
Am sa-ti spun usurat, am sa-ti spun cu nesat,
Ce departe va simt eu de inima mea.

Usa-n loc va-ngheta si nimic nu va fi,
Ca un fum de tigara voi trece in sus
Unde stelele sint, unde oamenii nu-s,
Am sa-ti spun buna seara, desi va fi zi.

"Nu serviti o cafea, nu doriti un fistic?"
Nu doresc decat drumul spre cer, fara voi
Si sa nu ma mai trageti nicicand inapoi.
Buna seara pe veci, cred c-asa am sa zic.

Buna seara din nou, buna seara adanc,
Doamne dragi, domni stimati, eu am treaba, eu plec
Si pe urma aici e un fum de ma-nec
Nu-nteleg de ce parca...imi vine sa plang.

Doar atat am ramas, o vuire si-atat,
Si plamanii de-atata strigare se rup,
Buna seara frumos, buna seara urat,
Ca un fum de tigara mi-e sufletu-n trup.


Adrian Paunescu

Adrian Paunescu - Ninsoare de adio


1. Aseara cand ne desparteam, aseara
Tot mai era un pic de primavara
Si-acum arunca ochii pe fereastra
A viscolit pe despartirea noastra
Distanta s-a-nmultit cu alb de moarte
Departe s-a facut foarte departe
Si ninge intre noi ninsoare mare
Ninsoare de sfarsit de calendare

R: Si ochii nu mai au ce sa mai vada
Doar urme de jivine prin zapada
De ocna-i viscolul ce-mi arde rana
Si-ascult de sub zapezi siciliana

2. Si vor veni dezastre de tot felul
Precum m-anunta trist violoncelul
Si harpa, si pianul ma omoara
Reverberandu-mi fulgii de afara
Mai latra undeva de frig un caine
Dar tu ce faci in ziua fara maine
De fapt, de ce te-ntreb, cand eu din mine
Mi-am interzis sa stiu de-i rau sau bine

3. Si a venit ninsoarea alb-albastru
Sa parafeze totul cu dezastru
Sa iasa lupii, agentii foamei sure
Din fiecare palcuri de padure
Sa vina prin orase mari dihanii
Si caii aburind sa traga sanii
Si posta, in aceste vremuri stranii
Sa-ntarzie cu lunile si anii

R: Sa vezi si tu ce strigat tragic este
Sa nu mai dai de tine nici o veste
Pe ochi am doar cand ninge praf de raza
Si drumurile noastre se blocheaza
Nici nu mai stiu de-i noapte sau e ziua
E doar ninsoarea noastra de adio

O viata~Un destin~O Poezie ~
22 de ore · Timișoara ·
~ Azi știu ce-i iubirea, m-a strigat pe nume...~
Nu răstigniți speranța în apusuri,
blestemând cu lacrimi reci iubirea.
Nu căutați la întrebări răspunsuri,
invocați zâmbind, în viață fericirea.
Să nu- nchideți ochii, când iubirea strigă,
numele vi-l uită, răspuns de nu-i veți da.
Și veți rugini, verigă cu verigă...
Resemnată viața, vă va aplauda.
Am crezut că eu, n-am dreptul la iubire
Și m-am resemnat, ca în fața morții.
Am gustat tristețe și dezamăgire...
Știind că poate asta, este legea sorții.
Dar și eu am dreptul, să-mi cuprind iubirea
Strâns la piept s-o țin, chiar și doar o clipă.
Doar așa mai pot, simți ce-i împlinirea...
Și spre zări să zbor, doar cu o aripă.
De-aș pierde speranța, ce folos de viață?
Aș trăi pe lume, trist și fără rost.
Îmi aștept iubirea care mă răsfață...
O iubire care, până acum n-a fost.
Azi știu ce-i iubirea, m-a strigat pe nume...
Ochii i-am privit și i-am sărutat.
O iubire care, s-a născut ca-n basme...
S-a născut când eu, nici n-am mai sperat.
ღೋƸ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒღೋ══JMF═══ ღೋƸ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒღೋ
Autor:Jurca Marinela Florina.

~ Nimic nu e pe lume, deasupra de iubire ~
Eu sunt clepsidra sparta, nisipul răvășit
Am tot plătit tributuri, în viață c-am iubit.
Dar fără de iubire, ce rost de timpul scurs?
În viață cale lungă, am încă de parcurs.
Nu știu ce mă așteaptă, voi râde sau voi plânge?
Zâmbind la pieptul meu, iubirea, o voi strânge?
Prea multe întrebări, nu vreau să caut răspuns
Că simt cum fericirea, în suflet mi-a pătruns.
Îmbrățișez azi clipa, vreau să trăiesc momentul
Cum e să fiu iubită, uitasem sentimentul.
Nimic nu e pe lume, deasupra de iubire...
Voi scrie în granit, cuvântul "fericire"
ღೋƸ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒღೋ══JMF═══ ღೋƸ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒღೋ
Autor:Jurca Marinela Florina.

Sinuciderea unui anonim

S-a sinucis un anonim!...
Un "fapt divers", şi-atâta tot...
Căci anonimii, precum ştim,
Nu fac nici ei decât ce pot –
Unii pleacă,
Alţii vin...
Un anonim pe lume mai puţin,
Un mort mai mult în cimitir,
Şi bietul om a fost scutit de bir!...

S-a sinucis un anonim...
S-a sinucis, după cât ştim,
Într-o mansardă la hotel –
Hotel modern, cu ascensor,
Ca mortul să coboare-n stradă mai uşor!...
S-a sinucis fiindcă iubea
Pe cineva...
Pe cine?...
Nu se poate spune...
O anonimă ca şi el,
Pe care-a vrut să se răzbune,
Probabil, fiindcă-l înşela...
Sau, poate... numai bănuia,
Căci fapta n-a fost confirmată
Nici chiar de anonima arestată,
Interogată,
Judecată,
Şi... achitată!...

S-a sinucis un anonim!...
Şi-atâta tot!...
Povestea lui,
Povestea capetelor cu cucui,
Povestea noastră,-a tuturor,
Povestea anonimilor!...

S-a sinucis un anonim!....
Dar, lucrul nemaipomenit,
Cadavrul lui a dispărut
Ca o comentă-n infinit,
Şi n-a mai apărut,
Aşa c-anunţul mortuar
N-a mai ieşit nici el de sub tipar...
Şi-a doua zi gazetele n-au scris
Nici un cuvânt de bietul sinucis!...

Doar mai târziu, când s-a aflat
Anume ce s-a întâmplat,
Întreaga presă s-a cutremurat!...
Acum, se ştie-n mod precis
Că anonimul sinucis
De anonima lui a fost furat
De teamă să n-o facă de ruşine
Când în oraş s-ar fi aflat
Exact ce-a fost:
O anonimă care-ncepe bine
Şi-un anonim care sfârşeşte prost!...

Deci anonima cu pricina,
Voind să-şi ispăşească vina,
L-a dus la ea acasă pe furiş,
Şi-n toiul nopţii l-a-ngropat
Într-un alcov frumos şi parfumat,
În care alţi trei sinucişi –
La fel, tustrei, tot pentru ea –
Îl aşteptau pe-al patrulea...
Ba poate chiar pe-al cincilea...
Şi-al şaselea...
Şi-al şaptelea...
Şi-al optulea...
Et caetera...
Et caetera...

Şi-abia atunci gazetele au scris
Un necrolog cu litere aldine,
Şi-au scris solemn
Şi grav,
Ca să se ştie
De orişicine
Că anonimul sinucis
N-a fost decât o biată jucărie,
Căzută-n gheara altei jucării...
Sau, dacă vreţi,
Doi diavoli de copii,
Copii precoci –
O fată
Şi-un băiat –
Ce-au încercat
Să iasă din anonimat
Prin acest "fapt divers" adevărat...
Dar care, vai!... n-a existat
Decât în fantezia mea
Şi-a celor care-mi vor ierta
Curajul de-a-i fi convertit
Să mă citească până la sfârşit!...

Autor Ion Minculescu

Triptic banal

I

Viens pleurer si mes vers ont pu te faire rire.
Viens rire s'ils t'ont fait pleurer.
(Tristan Corbiere)

Prin curtea pavată cu plăci de bazalt
Răsună grabiţii pantofii de atlaz,
Răsună ca stropii de ploaie ce cad,
Ce cad din înaltul şi negrul pervaz,
Ce cad din pervazul pătrat şi înalt
Pe plăcile negre şi verzi de bazalt.

Sunt singur...
Odaia-mi cu albii pereţi
Îmi pare enormă cutie de brad
În care nebunul dresor de sticleţi
Şi-a-nchis favoritul...

Şi paşii grabiţi
Răsună prin curtea cu plăci de bazalt,
Răsună grabiţii pantofii de atlaz
Pe plăcile negre şi verzi de bazalt,
Răsună ca stropii de ploaie ce cad
Şi cântă prin cutrea cu plăci de bazalt
La fel cu-aripaţii nebuni cântăreţi.

Şi alba-mi cutie enormă de brad
Se clatină parcă de-atâtea cântări...
Ascult cum se urcă pantofii pe scări,
Se urcă spre mine —
Alesul sunt eu —
Şi paşii se urcă,
Se urcă mereu
Spre cel din odaia cu albii pereţi!...
............

Şi nu mai sunt singur,
Şi nu mai sunt eu.


II

C'est la femme qu'on aime à cause de la nuit.
(Villiers De L'Isle-Adam)

Plouă...
Pe trotuarul negru felinarul desenează
O enormă violetă —
Violetă ca umbrela japoneză ce-ncadrează
Chipul ei oval şi palid
De nocturnă cochetă
Magdalenă.

Plouă...
Pe trotuarul negru paşii ei se-ncrucişează
Cu grabiţii paşi ai celor ce-o privesc
Şi-apoi dispar.
Şi tăcuta Magdalenă
Se strecoară ca noroiul
Ce dispare în canalul deschis larg lângă trotuar!

N-are vreme s-o-nsoţească nimeni,
Nimeni n-are vreme
S-o mai cheme...
Plouă, plouă...
Şi trotuarul ud sclipeşte printre case.
Ca o candelă aprinsă
La icoana Magdalenei păcătoase.
............

Nu ştiu cine eşti
Şi nu ştii cine sunt —
Atât mai bine.
Hai cu mine...
Vom petrece-ntreaga noapte mângâindu-ne cu dinţii
Ca felinele,
Şi-apoi
Vom dispare amândoi,
Prefăcându-ne-ntr-un bloc —
Bloc de carne şi de foc,
Plămădit de draci
Şi-nchis
Pe vecie în infernul unei nopţi de Valpurgis.


III

Et tu me perdras, et je me perdrai,
Car je suis celle qui est perdue, sitot trouvée.
(Marcel Schwob)

N-ai fost cea dintâi,
Eşti însă cea din urmă —
Şi-i destul
Pentru-amanta celui care poate totul - tot ce vrea...
Am vroit să fii a mea;
Şi ai fost.
Cât timp?
Atâta cât am vrut...
Şi-azi dacă pleci,
E că vreau să-şi plimbe urma pe obrajii-ţi albi şi reci

Dinţii celor care-aşteaptă,
Dinţii celor care muşcă
Şi distrug cu lacomia tigrilor închişi în cuşcă...
Du-te...
Strada te aşteaptă, îţi surade şi te cheamă,
Strada-ţi zice: Vino,
Uită ce-ai fost ieri, căci azi eşti alta,
Uită tot ce laşi în urmă
Şi te-ndreaptă fără teamă
Spre surorile-ţi de mâine, ce tronează pe înalta
Piramidă-nfiptă-n centrul marelui oraş...

Priveşte
Cum te-aşteaptă-n colţul străzii precupeţii de senzaţii!
Câţi sunt?
Unul, doi, o sută?...
Nu... sunt mii, şi gloata creşte
Ca tumultul de ovaţii...
Cea dintâi a fost uitată,
Cea din urmă-i aşteptată,
Şi aşteptarea îi excită...

Palidă sărbătorită,
Fii de-acuma deci a lor,
Fii de-acuma-nvingătoarea
Şi învinsa tuturor.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, III, nr. 12 (25 decembrie 1909)

Din exterior e lumea mea, pictată-n roz și lumea crede...~
În patru zări am căutat, iubirea pură și Divină
Nu mai aveam nici o speranță, în a mea cale ea să vină.
M-am resemnat s-adorm plângând, cu perna lângă pieptul meu
Apsolut nimeni nu m-a știut, cât plâng, ce simt, cât mi-e de greu.
Lecții de viață, am tot primit, le-am ascultat fără să zic...
Că eu pentru a mea iubire, defapt nu valorez nimic.
Din exterior e lumea mea, pictată-n roz și lumea crede...
Că sunt iubită, fericită, dar ce mult plâng, lumea nu vede.
Orfană de-o îmbrățișare, de un sărut, de un alint...
Așa sunt de amar de timp, și-am învățat ca să mă mint.
Când sufletul plânge în mine, am învățat ca să zâmbesc...
Și cu povara asta mare, m-am străduit ca să trăiesc.
Dar nu mai pot, am obosit, să mă prefac că sunt iubită
Îmi vine ca să urlu tare, defapt eu sunt nefericită.
E dreptul meu să pot iubi, nu cred că cer prea mult la viață
Și simt c-am întâlnit iubirea, deși n-aveam nici o speranță.
ღೋƸ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒღೋ══JMF═══ ღೋƸ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒღೋ
Autor: Marinela Florina Jurca[img][img][/img]