Nu stiu si nici nu-mi pasa daca o sa-mi atrag critici sau laude. Stiu ca pentru unii va parea subiectivism, posibil sa fie...
Nu voi face niciodata greseala sa-l compar cu Eminescu, nu am vazut niciodata vreo asemanare. Sau poate exista? Dualismul acestei entitati, Paunescu, generaza si dupa moarte nedumerire. Pentru mine va ramane vesnic, poetul Adrian Paunescu! Poetul care aduna in vremea comunismului, speranta, visul, muzica, versul, umpland stadioane, inimi, cultura, traditie, istorie, nationalism. Dincolo de faptul ca omul Paunescu a fost asociat cu Ceausescu si comunismul, ramane poetul Paunescu care prin poezia sa sociala, nationala, nationalista, ne-a facut sa intelegem ce inseamna sa iubesti, primii pasi facuti prin iarba din fata casei, bucuria celor care ti-au dat nastere. A format si lansat zeci de cantareti si cantautori care si in prezent se produc pe scenele romanesti, a facut bine, a facut poate si rau. Prolific, controversat, invins si invingator, pentru mine ramane cel care a dat nastere unui fenomen numit "Cenaclul Flacara". Este cel care m-a facut sa iubesc poezia si folckul, muzica si versul in general. Citindu-i poeziile, atunci, desluseam in jurul meu o alta lume, adevarul capata alte valente, sunetul si versul se impleteau aproape de la sine.
Din cand in cand, voi mai pune aici cate o poezie, o piesa muzicala. O puteti face si voi.

Nu este subiectivism sa ai o parere si sa ti-o sustii. Toti suntem oameni si supusi greselilor si admirand un vers o facem pentru ca asa simtim, pentru ca ne atinge sufletul si ni-l face sa vibreze si in clipa acea nu te poti simti decat bun,  acesta este meritul poetului Adrian Paunescu. Nu ai cum sa nu te infiori ascultand o melodie pe versurile lui, nu ai cum sa nu admiri talentele pe care le-a descoperit, indrumat si chiar ajutat. Restul e can-can.
Si pentru ca o comemoram pe Tatiana Stepa

Multumesc Daisy, crescand in muzica cenaclului mi-ar fi fost greu sa nu apreciez si eu ceea ce artisti cu adevarat mari, au cantat:

Ilogica serenada

Ilogica mea serenada
Da nume parerii de rau
Ca nu-i nimeni sa te vada
In preajma pervazului tau
Aici sunt cetati, nu sunt case
Miroase a mugur strivit
Abuzul obloanelor trase
Se cere a fi pedepsit

Nu te mai gaseam
Si am scos ocheanul
Dincolo de geam
Vuia oceanul

Calugarii vin sa se-nchine
Se-aud melodii ingeresti
La geam eu iti cant despre tine
Si nici nu mai stiu daca esti
Ai parte de-acelasi asediu
Cu care candva te-nvingeam
Facliile Evului Mediu
Albita la tine in geam

In ceasul din Turnul Chindiei
Porunca da inima mea
S-atarne toti mortii si viii
De limbile lui ca sa stea
Dar nu-i este dat ca sa vada
Asa cum prin veacuri ma plimb
Ilogica mea serenada
Se-ntoarce-ntr-un timp fara timp

Dacă Tu Ai Dispărea


Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca nebun pe mare.

Cu un sac întreg de lut
Şi-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.

Lucru lung şi monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai şi umblă, Galatee !

Dacă tu ai dispărea
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca în ţări de gheaţă.

Să te fac din ţurţuri reci
Să te-mbrac în promoroacă
Şi apoi să poţi să pleci
Orişiunde o să-ţi placă…

De-ai cădea într-adevăr
În momentul marii frîngeri
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.

Şi pe urmă aş pleca
Umilit şi iluzoriu
Unde este casa mea
O mansardă-n purgatoriu.

Dacă tu ai dispărea
Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi
Te-aş găsi în sinea mea
Te-aş zidi din mine însumï !

________________________________________

CE SUMPLU MI-AR FI, DACA NU TE-AS IUBI

Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.

Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.

ROMANI PRIN EUROPA .....
Pe aceasta usa,
Astfel scriu stapânii:
Interzis sa intre
Câinii si românii.

Umblam prin Europa ca bezmetici,
N-avem de lucru, n-avem bani de pâine,
În vremurile când nu mai conteaza
Deosebirea dintre om si câine.

Acesta e si continentul nostru,
Plutim incestuos din tara-n tara,
Copiii-nvata multilingv, cersitul,
Cum pot si omorî si sa si moara.

Si nimeni nu ne mai întinde mâna,
Decât cu viclenia jucausa,
De-a ne o prinde si de-a o închide,
Cu minimum de riscuri, în catusa.

Noi suntem infractorii de serviciu
Ai Europei, care sta la pânda,
Asa cum e cu altii iertatoare
Ea ca pe sclavi încearca sa ne vânda.

Parintii si copiii mor, prin tara,
Si noi de noi ne-strainam cu totii,
Purtând pe umerii truditi si gârbovi
Camasa rece a strainatatii.

În plina degradare, zi si noapte,
Invidia si dorul ne apasa,
Ne lenevim, ne pervertim, ne ducem,
Ca n-avem loc si rost la noi acasa.

Umblam prin Europa fara tinta,
Ca niste zilieri, de azi pe mâine,
Furam si siluim, mai si ucidem,
Români la rangul dintre romi si câine.

La Nunta Ta

Eu vin la nunta ta, iubito
Şi nu voiesc nimic să-ţi cer
Dar roagă-ţi naşii să mă lase
Să-ţi cînt la nuntă lerui ler.
Colindător fără de casă
Colindător fără noroc
Un strop de vin şi-un strop de pîine
Îţi cînt şi-apoi o iau din loc.
R. Dreptul să colind îl cer
Dalbe flori şi lerui ler
Pentru ea, doar pentru ea
Măritata mea!

Am drum în faţă şi în urmă
Din cînd în cînd mai mor prin munţi
Dar am venit să-ţi cînt colindul
Preafericitei tale nunţi.
Pot să-l rostesc şi din picioare
Nu am pretenţii de mesean
Un strop de vin şi-un strop de pîine
Şi-am să-ţi colind nepămîntean.

Iubita mea vîndută lumii
Nimic n-aş mai putea să sper
Că florile nu mai sînt dalbe
Şi lerui nu mai este ler.
Dar eu colind bătut de lacrimi
Colind şi voi mai colinda
La toate nunţile dïn lume
Afară doar de nunta mea

A fot un moment cand Seicaru si Hrusca au plecat din Cenaclul Flacara... Urmarea a fost ca LA NUNTA TA si ARUNCAREA IN VALURI au cunoscut alte partituri muzicale   Erau interesante dar nu se comparau cu "originalele"..."La nunta ta" a fost mult timp number one..

Singura iubire

Va trebui sa recunosc, in fine,
Cu-n fel de ultima sinceritate,
Ca te-am iubit, iubita mea, pe tine,
Mai mult decat pe celelalte toate.

Ca TU mi-ai fost mereu si rea si buna,
Obsesia in orice insomnie,
Si cat ti-am daruit cu totul tie
N-avura celelalte impreuna.

De-acum nici inapoi, nici inainte
Nu mai exista oamenii si timpul.
Tu-mi esti acum iubirea pur si simplu,
Si singura ce mi-o aduc aminte.

Ingenunchiat le cer acum iertare
De tot ce afla din aceste randuri,
Si tie-ti cer sa nu te mai inganduri,
Sa poti sa duci povara asta mare.

Nici nu mai ai acum de ce te teme,
Sunt spuse toate cele spuneri,
Si tu acum incepi sa porti pe umeri
Broboada impletita de blesteme.

Si totusi simt ca asta nu ajunge,
Nu satura si nici nu te cultiva
Iubirile ramase in arhiva.
Tu simti ca existam cand curge sange....

A catre E

Vai, de la A pana la E
Atata departare e
Si de la E pana la A
Tot alfabetul va -ngheta.

Si nu va exista nici cale
Sa lege blandele vocale
Vocalele imparatesti
Care am fost si care esti.

Si de la A pana la A
E toata nebunia mea
Si de la E pana la E
Cum trece timpul repede.

Si A spre E ridica glas
Iubito singura-ai ramas
Si E spre A ca-ntr-un deochi
Ridica negrii, blanzii ochi.

Mai stai ii spune A lui E
NU ai de ce, nu ai de ce
Mai stai ii spune E lui A
Ma duc, ca se va -ntuneca.

Si jos intr-un absurd spital,
Consoanele au astazi bal,
Iubita mea cu E major,
Acum, nici nu te mai implor.

Iubitul meu, cu a de mana!
Nimic din noi n-o sa ramana
Si ne vom stinge-ncet, incet
In insectar si-n alfabet.

Adio, E, frumoasa mea
Ii plange departarea A
Si de la A pana la E
Un pod cetos de turturi e.

Si de la E pana la A
Consoanele se vor usca
Si vai, cand strigi pe E cu A
Polen sonor, inseamna EA.

Si E in locul ei se zbate,
Ea cea mai trista dintre toate,
Si A nu stie ca nici nu-i
Ea care-a fost motivul lui.

Adio E, iubirea mea
Semneaza trist vocala A.

Adeverinţă de dragoste

Adeveresc, de voie, prin prezenta,
De nimeni mituit, minţit, silit,
C-ai fost femeia mea şi te-am iubit
Şi cu plăcere ţi-am făcut legenda.

Acum , nu-ţi mai permite nici agenda,
Nici lupta pentr-un minim de profit
Să-mi dai şi mie-un timp nedesluşit,
Să nu te joci de-a viaţa şi de-a fenta.

Eram perechea gata pentru Noe,
Puteam începe lumea de la doi,
Pe morţi să îi aducem înapoi,
Puteam învinge trista paranoie.

Adeveresc iubirea dintre noi,
Sper a-ţi servi în viaţă , la nevoie.

Umbra

Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu,
Cu milă şi tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu.
Şi-apoi într-o zi oarecare,
În care-mi va fi cel mai greu,
Voi pune-o în vechi calendare,
Duminica trupului meu.
Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă,
Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă...
Flămând de iubirea intreagă,
Pe vremi cu amurg mohorât,
Când zodiile noaptea-şi dezleagă,
Mă satur cu-o umbră şi-atât.
Şi sufletul meu te mai roagă,
Magnetic catarg doborât,
Tu, umbră tăcută şi dragă,
Aşează-ţi fularul la gât...
O umbră se-nchide în mine,
O umbră prin mine trecu,
E-atâta de rău, că e bine,
E-atât de mult "da", că e "nu".
Bocovia-şi iese din sine
Şi râde în "a" şi în "u",
O umbră în viaţă mă ţine
Şi umbra aceea eşti tu.

Un prim romantic

De ce nu as fi o piatra care scrie, 
O stanca aplecata pe hartie, 
Un munte ce de voie se injuga, 
Un zeu pagan trecut la alta ruga ?

De ce n-as fi asprimea-nduiosata ?
De ce baiatul meu nu mi-ar fi tata ?
Al ciu folos m-ar tine-n veac de veghe, 
Cu ce durere-a lumii sunt pereche ?

De ce n-as fi o negura carunta ?
De ce n-as fi un dric zvarlit spre-o nunta ?
Contrastele si asa imi vin prea bine, 
Si plus si minus zac mereu in mine.

De ce imprejurare literara
Sint speriat de nu trimit si-afara, 
Afara din fiinta mea nebuna, 
Un dublu semn de soare si de luna ?

De ce nu as fi un vagabond de gala
Si -un crin manat de pofta sexuala ?
De ce n-as fi, conform ursitei mele, 
Noroi pe talpi si frunte-n mal de stele ?

Nu ultimul romantic dintr-o era
Cand toate amurgesc si rar mai spera, 
Ci cand putreziciunea pe din doua, 
Un prim romantic intr-o era noua .

De ce n-as fi puternic chiar prin plansu-mi?
De ce m-as tot feri de mine insumi?
De ce crucificarea n-as dori-o
Cu un singur si egal refren: Adio?

De ce mi-ar fi rusine de oglinda ?
Eu sunt o bucurie suferinda, 
Eu sunt asocierea curioasa
De iarba cruda si de fier de coasa .

In stanga fruntii soarele asteapta
S-apuna luna, bland, in tampla dreapta.
De ce n-as fi o piatra care scrie, 
O stanca aplecata pe o hartie ?

De ce n-as scapara un alt jaratec, 
Muscand intinderea de alb, salbatec, 
Ca un banchet mi-e sufletul la care
Se da o mare foame de mancare ?

Lansez, sfidandu-va, o noua boala, 
Prea trista bucurie mondiala, 
Si hohotind de ras ma aflu tragic
Ca neamul meu conspirativ si dacic.

Cu fericire va poftesc in rana
Estetica, de jertfa suverana.
De ce n-as fi, cum inima ma-ndeamna, 
Cocor venind in fiecare toamna.

Cocor plecand la miez de primavara, 
Cocor razand de pajistea vulgara ?
Eu nu stiu daca voi putea vreodata
Sa fiu asa cum firea mi-o arata.

E clipa hotararilor supreme.
De ce va temeti voi, de ce m-as teme ?
De ce cu bucurie n-as surade
Spre cel care cu groaza-mi va fi gade, 

Cu groaza el, si eu cu bucurie, 
Ca lui ii e mai frica decat mie, 
El, care ma ucide se-nspaimanta
Si barda-n mana lui pluteste franta ?

De ce n-as povesti aceste toate
Eu, piatra bucuriei sugrumate, 
Eu, stanca aspra care duce greul ?
Daca de ea lega-va Prometeul.

Ficatul lui pe-al meu imbolnavindu-l, 
El tine focu-n gura, eu colindul, 
De ce sa las cuvintele s-adaste
Ca eu sa-mi spal fiinta de contraste ?

Eu nu sunt eu, eu nu-s de-adevarate, 
Decat inlantuit de - aceste toate.
De ce n-as destupa o noua era, 
Urmand halucinanta mea himera?

Voi fi cel haituit, voi fi cel mare, 
Ducand in carca semnul de -ntrebare.

Fain

Ultima poezie,pe patul de moarte,a lui Adrian Paunescu..

Noaptea marii beţii

 Paşi de oşti înfrânte prin oraş
Sunt plini de-un întuneric laş
Şi de-un refren sinucigaş
Şi în noaptea asta de făclii
Ne vom urî, ne vom iubi
Şi vom preface noaptea-n zi

Hai, cetatea nu mai are rai
Stai, iubirea nu mai are grai, are grai
Eu aveam în cap de dorul meu
E deznădejde şi mi-e greu, mi-e foarte greu, mi-e greu

Haide, haide, ce-o fi o fi
Să prefacem noaptea în zi
Asta-i noaptea marii beţii
A marii beţii şi fie ce-o fi

 Hei, bărbaţii caută femei
În porţi se-nvârt deodată chei
Poporul lumii taie miei
Noi ne căutăm plângând prin ploi
Potopul zilei de apoi
E cartelat din doi în doi

 Hai, turnirul nu mai are cai
Stai la mine-n sânge, hai şi stai, hai şi stai
Tu mai joacă ultimul atu
Tu nu eşti eu, eu nu sunt tu, eu nu sunt tu, sunt tu

După Revoluţie, chiar dacă era căsătorit cu Carmen, Adrian Păunescu a făcut o pasiune pentru cântăreaţa Doina Aldea Teodorovici, dedicându-i poezia “Noaptea marii beţii”. La scurt timp după debutul poveştii de iubire, în 1992, basarabeanca şi soţul ei - unii dintre cei mai cunoscuţi militanţi ai unirii României cu Republica Moldova - îşi pierdeau viaţa într-un cumplit accident de maşină petrecut la 50 de kilometri de Bucureşti

.
Adrian paunescu

De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!
Ar fi păcat să ezitaţi în crima
De-a confisca şi sângele din vine,
Continuaţi prăpădul cu ardoare
Şi răul ce vă face-atât de bine!
Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc într-una,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.
Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,
Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.
Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce şi-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine?
Taxaţi sever şi strângerea de mână!
Impozitaţi total telepatia!
Luaţi atâtea piei câte vă place
Şi desfiinţaţi prin taxe România!
Ce e complicitatea asta bleagă
Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?
Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,
Treziţi-le revolte şi ambiţii!
Voi nu vedeţi că omul mai respiră?
Cât amânaţi sentinţa capitală?
Loviţi la oase naţia întreagă,
Înduioşarea e un fel de boală.
Adăugaţi impozite şi taxe
Pe taxe şi impozite, cuminte,
Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!
Taxaţi adânc şi morţii din morminte!
Impozite pe floarea dăruită,
Impozite pe cald, ca şi pe rece,
Impozite pe rouă şi pe lună,
Impozite pe notele de 10.
Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,
Fereastra, uşa, merită accize
Când, cu o poftă tragică, Guvernul
Îi dă un nou impuls acestei crize.
Impozite şi taxe pe cuvinte,
Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,
A jupui poporul este nobil,
Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.
Hei, Românie, parcă răstignită,
Degeaba vrem să te-ntrebăm “Quo vadis?”,
Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă
Nici să murim acum nu mai e gratis.
La luptă împotriva tuturora,
Într-un neomenesc război promiscuu,
Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!
Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!

Adrian Paunescu - Ne mor prietenii


Ne mor prietenii, ne mor,
Murim si noi în moartea lor,
Ca-ntârzie îngrozitor,
Într-una, primul ajutor,
Chemat la patul tuturor,
Mereu, e de ales: or-or!
Se rupe ata pe mosor,
Tusesc segmentele-n motor,
Ne mor prietenii, ne mor
Murim si noi în moartea lor,
Si amintirile ne dor,
Ne mor prietenii, ne mor.