Un caz real care asteapta parerile voastre:
"As propune o discutie legata de felul in care sunt privite si tratate persoanele cu afectiuni psihice, atat la nivelul individului cat si al societatii romanesti. Anul acesta m-am confruntat, din pacate , cu doua asemenea evenimente. O colega si buna prietena, pe care am internat-o impotriva vointei ei si propria mea fiica. Pot spune ca am deja o experienta bogata in aceasta cauza.Desi cazurile au fost asemanatoare-acelasi diagnostic- tratamentul , sau mai bine spus comportamentul angajatorului si al colegilor a fost diferit. In cazul colegei mele, firma la care lucram- o firma mica, fara potential financiar extraordinar- s-a implicat, la initiative patronului, in gestionarea situatiei. Eu am fost cel care s-a ocupat de bunul mers al lucrurilor-legatura cu medicii, suport psihologic prin organizarea unor vizite scurte impreuna cu toti colegii - in fiecare zi nu mai mult decat doi, de fiecare data altii. La externare, prietena mea a fost primita la munca intr-un mod absolut normal, ca si cum ar fi revenit dupa weekend. Fiica mea, angajata in multinational...in faza in care nu mai avea discernamant - nu locuiam impreuna, am realizat destul de tarziu problema - au facut o sedinta in care i-au pus in fata cererea de demisie. Fiica mea a lucrat in firma, toti cei implicati sunt medici si psihologi. Au constientizat exact situatia dar au preferat aceasta solutie...Fiica mea avea pozitie de top management. Din acel moment...tacere! Acum se confrunta cu probleme privind angajarea, desi este sub tratament, se comporta absolut normal. Este recuperata. Trebuie sa recunosc faptul ca, pana la a ma lovi de aceasta situatie, ii priveam cu reticenta pe cei care se confruntasera cu acest gen de probleme. Acum realizez faptul ca afectiunile psihice nu sunt altceva decat boli, ca, in cea mai mare parte pacientii sunt recuperabili. "
"As propune o discutie legata de felul in care sunt privite si tratate persoanele cu afectiuni psihice, atat la nivelul individului cat si al societatii romanesti. Anul acesta m-am confruntat, din pacate , cu doua asemenea evenimente. O colega si buna prietena, pe care am internat-o impotriva vointei ei si propria mea fiica. Pot spune ca am deja o experienta bogata in aceasta cauza.Desi cazurile au fost asemanatoare-acelasi diagnostic- tratamentul , sau mai bine spus comportamentul angajatorului si al colegilor a fost diferit. In cazul colegei mele, firma la care lucram- o firma mica, fara potential financiar extraordinar- s-a implicat, la initiative patronului, in gestionarea situatiei. Eu am fost cel care s-a ocupat de bunul mers al lucrurilor-legatura cu medicii, suport psihologic prin organizarea unor vizite scurte impreuna cu toti colegii - in fiecare zi nu mai mult decat doi, de fiecare data altii. La externare, prietena mea a fost primita la munca intr-un mod absolut normal, ca si cum ar fi revenit dupa weekend. Fiica mea, angajata in multinational...in faza in care nu mai avea discernamant - nu locuiam impreuna, am realizat destul de tarziu problema - au facut o sedinta in care i-au pus in fata cererea de demisie. Fiica mea a lucrat in firma, toti cei implicati sunt medici si psihologi. Au constientizat exact situatia dar au preferat aceasta solutie...Fiica mea avea pozitie de top management. Din acel moment...tacere! Acum se confrunta cu probleme privind angajarea, desi este sub tratament, se comporta absolut normal. Este recuperata. Trebuie sa recunosc faptul ca, pana la a ma lovi de aceasta situatie, ii priveam cu reticenta pe cei care se confruntasera cu acest gen de probleme. Acum realizez faptul ca afectiunile psihice nu sunt altceva decat boli, ca, in cea mai mare parte pacientii sunt recuperabili. "
