Am citit un articol pe Catchy.ro si vreau sa stiu ce credeti si voi.
Tu ce vrei?
- Ahhh… vreau pe cineva care să mă facă să mă simt vie. Un vagabond autentic. Să îmi trezească toate simţurile. Să mă resusciteze până în vârful unghiilor.
- Şi…?
- Să vrea să mă vadă, să mă cheme, să mă ceară, să mă ia. Să mă facă a lui. Să ştie că exist. Să îmi spună vorbele alea… Să îi pese…
- Deci… ce vrei?!!?
- …Iubire, a spus tonul moale al cuiva care avusese un declic neaşteptat.
A venit ca o capitulare răspunsul „iubire”. Tot avântul şi nebunia ei s-au topit în câteva silabe. Ea voia, vrea, aşteaptă… iubire.
Eram într-un pub, doar câteva mese ocupate, noaptea se scurgea cam repede spre dimineaţă. El, un rocker înalt, cu o basma legată pe frunte, pantaloni de piele, tricou negru. Ea, micuţa, fragilă, păr lung, umeri goi. Se sărutau discret la o masă. Apoi au devenit din ce în ce mai flămânzi unul de celălalt. Nu erau deranjanţi pentru retina nimănui. Doar o secvenţă normală, de o autenticitate înduioşătoare, deşi nu erau nişte copii. După un timp s-au ridicat – el ajutând-o să îşi pună paltonul, să îşi aranjeze pletele peste guler… Au plecat şi era clar că noaptea aceea va fi una fierbinte. După trei minute el se întoarce. Îşi uitase rucsacul. Pffff…, am zâmbit eu în sinea mea. Băiatule, ţi-ai fi uitat şi mâna dreaptă lângă bar, dacă nu ţi-ai fi dorit cu ardoare să o mângâi cu amândouă!
Şi atunci am înţeles. Nici el nu vrea „just sex”. Altfel, nu l-ar înduioşa până şi mănuşa ei de pe colţul mesei. Nu s-ar întreba de o mie de ori dacă e cazul să o sune, e ora potrivită, dar momentul? Pentru că îi pasă. Şi când ajungi în punctul „îmi pasă”, nu mai poate fi „just sex” pentru nimeni.
Ea vrea şi cafeaua de dinainte. Aşa, măcar de ochii soacrei – soacră fiind aici propria conştiinţă, care trebuie musai să vadă că zac măcar fărâme de cavaler în bărbatul din faţa ei. Căci ritualul de împerechere nu e doar un ritual la noi, bipezii, care ne pretindem fiinţe superioare. Nu vrea nimeni o bâtă în cap şi să fie târât în peşteră. Cu toţii ne dorim, ca prim, dar şi ca ultim pas, atenţie!
Şi el, şi ea vor aştepta convorbirea, apelul, privirea de după… Îmi spunea cineva – şi bine spunea: este aşa important ce se întâmplă după prima dată. După întâlnirea pe care ei o vor considera startul. Atunci, cum să nu fie relevantă prima zi de după prima noapte? Ok, metaforic, nici măcar nu trebuie să fie noaptea.
Şi ce amăgire colosală! Oricât ar fi de fabulous sexul, te trezeşti că mai vrei ceva. După. Uite ce importanţă capătă un biet cuvinţel: după. Se liniştesc hormonii, ţi se varsă adrenalina în sânge valuri-valuri, urci în al nouălea cer, iar în următorul nici nu mai ştii când ajungi. Apoi? Vrei mângâierea. Cuvintele. Întrebarea. Confirmarea. Confirmarea că ai fost acolo. Iar astea toate sunt nişte…? Nişte aşteptări.
Suntem creaţi şi setaţi diferit. Suntem ceasornicele aceluiaşi timp, dar rotiţele noastre au diferite mărimi, se învârt din alte motive, tot în acelaşi sens, dar cu altă viteză. Ne suntem asemănător de neasemănători.
„Just sex”, oricât de orgasmic şi absolut, nu poate fi un act de sine stătător. Pentru că umplerea înseamana deopotrivă golire. Pentru că orice val se retrage. Iar pe nisipul gol, rece şi ud, paşii alunecă… Iar noi mai vrem şi mâna întinsă care să ne ţină măcar pentru următorul pas.
Oana Mihai
"Mana intinsa" vrea cu totul altceva 
