Liniștea noptii (pastel)


În liniștea nopții doar luna măiastră,
Cu razele reci străpunge tăcerea,
Iar vântul ce bate cu frunze-n fereastră,
Sinistru își poartă prin crengi adierea.


Doar bufnița cântă pe-o creangă uscată,
Privind ca un cioclu la frunzele moarte,
Cu ochii sticloși , privirea mirată,
Străpunge tăcerea în codru , departe.


Privesc pe fereastră livada pustie,
Sub luna ce curge prin suluri de ceață,
Mai sparge tăcerea de toamnă târzie,
Doar foșnetul frunzelor fără de viață.


Și ceața coboară ușor din pădure,
Invăluie nucul cu umbrele-i reci,
Zburlește și bufnița penele-i sure,
Tăcerea coboară ușor pe poteci.

de Silviu "aniceman"

Frumoase versuri !  

Frumos...crede-ma imi era dor sa te citesc!!

Foarte frumos, Silviu, felicitări!! Muzicalitate, sensibilitate, profunzime!  Încă o dată bun venit printre noi!

Un verde si de la mine! Foarte frumos!

De ce plouă

De ce plouă peste frunze?
Ploaie lină și curată,
Parcă curge-n picuri cerul,
Plouă peste lumea toată.


De ce plouă peste gânduri?
Cu neliniști și tristețe,
Plouă ca-ntr-o zi de toamnă,
Peste-un vis din tinerețe.


Plouă-n suflet greu, cu lacrimi,
Stingând jarul de păcate.
Oare cât o să mai plouă?
Știi tu suflete socoate?


Plouă peste idealuri,
Cu speranțe, dor și vise.
Îmi e dor cuiva să-i fie,
Dor de mine, pare-mi-se.

Chiar frumos Aniceman, felicitari si la cat mai multa inspiratie 

Am vazut azi un banc pe aici care mi-a placut mult , asa ca l-am transpus in versuri....sa vedem ce a iesit:


Pe vremuri în bătrânul Cluj, oraș frumos și mare,
Printre boieri de viță veche, și Erzsi, servitoare.
Și pentru munca-i cu folos , boierul de bun soi
Lui Erzsi liber îi dădea toată ziua de joi.
De la un timp tot mai târziu venea Erzsi acasă,
Iar când venea era cu chef și tare bucuroasă.
Văzând așa, boierul calm, dar om dintr-o bucată
O întrebă:- Ce faceți voi mai Erzsi ziua toată ?
Cu zâmbet ștrengăresc pe chip îi spuse-n dorul leli:
-Cu Ildiko mă întâlnesc, cu Pișta și cu Feri
Și mergem noi peste Feleac pe dealul cu căpițe,
Și ne-ntâlnim cu alți băieți și cu alte fetițe.
Și ne jucăm apoi un joc pe nume „de-a ghicitul”,
Și uite-asa noi petrecând ne prinde asfințitul.
Boierul o cam iscodea , căci rumeni i-s obrajii,
Mereu gândea în sinea lui, tot joi lipseau și pajii.
-Apoi tu Erzsi spune drept ce joc e până-n seară ?
-Cu capul în căpițe stăm, băieții inconjoară,
Și trebuie ca să ghicim cat numeri două sute,
Să spunem ce băiat a fost la spate și ne f*te.
Ei râd , noi râdem. Ce să faci? Că nu ghicim deodată,
Și trebuie sa stăm din nou tot la căpiță roată.
Boierul sta și se gândea, mustața răsucind,
Iar când la Erzsi se uita îl năpădi un gând.
-Tu Erzsi, pot să vin și eu sau sunteți numai tineri?
Căci dacă jocul mi-e pe plac ești liberă și vineri.
-Domnu' boier puteți veni că joia ce-a trecut,
Și doamna boieroaică fost , tare la ea plăcut.
Ea chiar din zori venit cu noi când iarba e cu rouă
Da tare grea mai e de cap că n-a ghicit vreo nouă.

Frumos...

Inedită transpunere, a ieşit brici! Felicitări!

Va multumesc pentru primirea neasteptat de buna printre voi !

Placerea e de partea noastra

 
rima-i rima...da boieroica a ghicit a sasea aoara

Fiind "peste" dupa zodie am zis sa fac o poezioara si despre pesti....


O zodie cum alta nu-i,
Sunt „peștii” cei cu suflet mare.
În ajutor ei sau oricui,
Prin viată își croiesc cărare.


Sensibili, tandri, creativi,
Dar cam nehotărâți din fire,
O parte din acești nativi
Nu prea au noroc în iubire.


Mereu pun suflet și doresc,
Ca celălalt la fel să fie.
Nu vreau ca să-i dezamăgesc,
Dar inima nu-i jucărie.


Un pic mai realiști de-ar fi,
Și nu s-ar mai hrăni cu vise,
Dar n-ar fi ei în acea zi,
Artiști cu suflete deschise.


În artă ei se regăsesc,
Și-n liniștea ce-i înconjoară,
Sensibili cum e și firesc,
Și calzi ca soarele de vara.

Un țăran

Fiind criză și la țară, un țăran mai nevoiaș,
Plecă la târg c-o găină, să o vândă la oraș.
Ajunse mai de cu seară, obosit și-ngândurat.
Până se deschide târgul mult era de așteptat.


Mergând el pe drum la vale, pe asfaltul plin de praf,
Printre cârciumi și dughene vede-un cinematograf.
-„No aici n-am fost” , el zice, și se-ndreaptă spre intrare,
De la casa de bilete țipă una-n gura mare:


-Nu e voie cu găina. Ești țăran, de unde ești?
Omul nostru dă să plece, nu se-ntinde la povești.
Se duse după clădire ca să scape de „mătușă”.
Băgă-n pantaloni găina și se înființă la ușă.


A intrat, s-a dus în sală, și s-a așezat tiptil,
Lângă el, un domn și-o doamnă îmbrăcați cu mare stil.
A-nceput îndată filmul și era căldură mare,
Se gândi el, biet țăranul „găina ce-o face oare”?


E căldură, se sufocă, n-are aer nici lumină,
Se gândi, deschise șlițul scoțând capul la găină.
Cucoana înțepenise, nu-i venea defel să-și creadă,
Când privi către țăranul cu găina din ogradă.


Și în șoaptă, mai ferită spuse domnului distins:
-Uite dragă la țăranul cum stă cu șlițul deschis.
-Lasă dragă că văzut-ai și la mine ce-are el.
-Nu-i ca la tine bărbate, nu seamănă chiar defel.


-Da de unde, zise dânsul. Ești nebună, te-ai dilit?
Că doar nu o fii țăranul la prohab mai pricopsit.
-Nu-s nebună mai bărbate. A lui nu-i ca toate cele,
Are cioc are și creastă și mănâncă floricele.

Ma provoci sa incerc sa transform si eu un banc in poezie

Am vazut raspunsul tau. Fain. Dar nu stiu bancul. Buna transformarea desi de la tine ma astept la ceva mai romantic.

e bancul lui red ...sincera sa fiu m-am chinuit putin,dar nu m-am lasat,ale tale sunt mai frumoase

Merci. Ei, scriu si eu cum stiu. N-am veleitati literare.

Ai talent...si nu ma contrazice

Iubesc femeia


Iubesc femeia ce mi-a dat
Cu anii în urmă viață.
Sa fiu om demn, m-a învățat.
Mi-a dat bună povață.


Și câte nopți ea n-a dormit,
Gândindu-se la mine,
Cu rugă-n ceasul potrivit,
Să-mi fie-n viață bine.


Altă femeie ce-o iubesc
Mi-a fost a mea sortită
Credeam că e un dar ceresc,
Dar a fost doar ispită.


Iubesc chiar de n-am fost iubit,
Căci poate cine știe?
Găsesc vre-un suflet greu rănit,
Iubita mea să fie.


E tot femeie, și-o iubesc,
Dar doar ca pe-o amică,
Când sunt prea trist , sau când greșesc,
Moralul îmi ridică.


Și chiar de mai sunt uneori,
Nedrept și misogin,
I-aș oferii un câmp de flori,
Sufletul să-i alin.


Femeilor din viața mea,
Pe toate vă iubesc.
Un înger bun cu voi să stea.
Eu, flori va dăruiesc.

Iubita mea din altă galaxie,
Te chem sa vii și te aștept mereu,
În galaxia sufletului meu,
Să împărțim și har și nebunie.

Sa cucerim iubind tot universul,
Tu, muza mea să-mi fii eternitate,
Și chiar de n-avem vile sau palate,
Cu dragoste noi să ne scriem versul.

Iar poezia sufletelor noastre
Ne fie zbor, și strigat, și chemare,
Iar bântuind noi doi pe-un țărm de mare,
Să ne-amintim mereu de nopți albastre.

Și-n  zori când soarele sărută zarea,
Să ne găsim ținându-ne de mână,
Eu biet poet, tu, mica mea cadână,
Prin univers să ne urmăm cărarea.